JM Hot News - шаблон joomla Окна

Facebook Twitter Google+ Youtube

A A A
Relatii

O relatie este o legatura, un raport, o conexiune. Poate fi intre tot felul de elemente, de la termeni la substente chimice, dar este putin interesant aici. Relatiile intre persoane, acelea ne intriga. Micsoram teleobiectivul: relatiile intre parteneri de viata. Am pus degetul pe buba.

Nu sunt specialist, nu am pretentii de cunoscator, nu mi-am insusit notitele vreunui psiholog. Ca noi toti: am trait, am asimilat, am gresit, am invatat, am vazut si am bagat la cap. Cateva din exemplele "banale" pe care le cunosc se regasesc aici. Iar ghilimele inseamna asa: toate intamplarile sunt identice, doar personajele difera. Pentru un anumit individ, insa, experienta proprie este singura care conteaza. "Tu suferi ca te-a parasit? Esti sclav. Sa vezi cat sufar eu."

Read More Comment (0) Hits: 1217
Despartire

Despre felul in care te desparti ar merita scrise volume, nu un articol. Vorbim despre despartirile amoroase aici, nu despre "pa pa"-urile cotidiene sau alte variante dramatice. Iubirea poate fi o despartire de la un capat la altul, de la perioada roz si pana cand ai inchis usa in spate.

Cand iubesti cu adevarat incepi sa te desparti de tot felul de chestii - de trecut, de micile placeri, de prieteni. Nici nu iti dai seama cat de mult gresesti, atat de orbit esti de iubire. Cand intelegi, este mult prea tarziu. Si ajungi sa vrei sa te desparti de persoana langa care visai ca vei construi castele, dar nu ai reusit decat sa ridici cateva ziduri care te rup de viata si realitate.

Read More Comment (0) Hits: 1017
Relatii

Una din replicile gata oricand sa omoare pasiunea, rabdarea sau calmul. Sa vorbim putin despre eterna "ti-am spus eu", expresia pe care o auzi trantita in infinite situatii si momente. De obicei, este inutila si nu face decat rau.

Atunci cand ceri sfatul cuiva o faci din doua motive: fie pentru a avea de ce sa faci pe dos, fie pentru a avea pe cine sa dai vina. Sfatuitorul, in schimb, va avea mereu in tolba reactia suprema: "Ti-am spus eu!". Un fel de q.e.d. prost inteles, un drum inchis pe care oamenii se aventureaza din simplul motiv ca nu vor sa gandeasca mai departe de egoismul feroce gasit in a avea dreptate.

Discriminare in biserica

Biserica "Sf. Ioan Botezatorul" din Galati are o problema cu bebelusii din carucioare. Cei care se ocupa de soarta lacasului le interzic accesul. De ce? PENTRU CA AU COVOARE!!!! Iar rotile le-ar putea murdari chinezariile care le acopera pardoseaua. Dincolo de penibil, as putea zice.

Fara sa ma intreb daca nu cumva covoarele au fost cumparate chiar din banii enoriasilor care cotizeaza, fara sa vreau sa aflu ce se petrece cu o persoana care nu se poate deplasa si este nevoita sa vina in carut pentru a se ruga, am trait pe propria mea piele un soc. Acela de a nu mi se permite sa intru intr-o biserica deoarece aveam cu mine copilul in carucior. De parca talpile celorlalti vizitatori plutisera pe ape, nu tot pe trotuar venisera.